Tabere

Bucuria și conștientizările din excursiile petrecute în natură

By 01/04/2020 No Comments

Îmi amintesc că atunci când eram copil, îmi plăceau foarte mult excursiile pe care le făceam cu clasa în diverse locuri din natură. Printre primele au fost cele de la Muntele Roșu (Cheia) și Sinaia.

Urcatul pe munte alături de ceilalți copii, cântecele noastre care ne dădeau mai mult spor să înaintăm, dar și momentele de tăcere când ascultam minunatele păsări cum cântau prin copacii falnici și verzi, bucuria de a respira un aer atât de curat cum rar se întâlnește în orașe – toate acestea mă fac să revin cu gândul la tabere mereu.

În natură se simte multă libertate, exuberanță, relaxare. Acolo reîntâlneam anumite descrieri din diverse basme. Iar când eram în inima pădurii, mă simțeam ca acasă. Chiar și pe pajiște când eram, ne aminteam să lăsăm curățenie în urma picnicului pe care îl făceam – exact cum am fi făcut și acasă.

Razele blânde ale soarelui jucându-se printre frunzele pe care lângă care treceam și melcii pe care uneori îi mai vedeam pe drum și îi puneam mai aproape de trunchiul unui copac din apropiere pentru a nu le fi călcată cochilia din neatenție de către alți copii – toate aceste imagini mi-au rămas vii în minte. Mă bucuram când observam că mai erau câțiva copii care simțeau respect, compasiune pentru micile vietăți pe care le întâlneau.

Cel mai mult îmi plăcea în excursii, că spre deosebire de cum se comportau la școală, copiii erau mult mai destinși, nu mai aveau fricile, stresul din timpul orelor diverselor materii, unde trebuiau să primească note pe ceea ce învățau. În natură, dacă vroiau să exploreze, descopere ceva, era cu bucuria și curiozitatea interioară, fiecare în ritmul său, fără presiuni din exterior, fără a intra in competiție cu nimeni. Ne simțeam cu toții în siguranță, eram o echipă, colaboram frumos.

Au fost trăiri transformatoare în fiecare excursie când ne reconectam cu acea sălbăticie, esență a naturii, nederanjată de poluarea, zgomotele din orașe, precum se mai simte câteodată în parcuri.

În prezent, ca adult, atunci când îmi fac timp să vizitez munții, dealurile, câmpiile, marea, plaja, simt ca și cum mă reîntorc la esența mea și învăț ceva nou despre mine însămi. În aceea stare de liniște clară și blândă, în acele stări contemplative care apar, orice îngrijorare inutilă dispare pentru a face spațiu apariției creativității, soluțiilor. Rigiditatea, rezistența mentală se disipează ușor, ușor, devenind mai flexibilă și accesând noi perspective mai extinse decât cele de dinainte.

Pe lângă menținerea curățeniei, a nu lăsa gunoaie în urma noastră pe unde trecem, este, de asemenea, important să fim vigilenți și la ”impuritățile” de la alte nivele, mental, emoțional. A aprecia darurile acestei minunate planete și a fi totodată responsabili de ceea ce creăm aici, atât individual, cât și alături de ceilalți.

În concluzie, mi-ar plăcea ca din ce în ce mai mulți copii să trăiască experiența taberelor, excursiilor și ieșirilor în natură, pentru că le oferă experiențe pe care nu le vor uita niciodată.

Autor: Mihaela Constantinescu

Leave a Reply