Interviuri

Interviu cu Diana Chiriac – membru în echipa PlaYouth Camps

By 19/06/2020 No Comments

Diana Chiriac este unul dintre membrii echipei PlaYouth Camps care vine de fiecare dată cu idei fresh, atunci când vine vorba de organizarea, planificarea și design-ul activităților noastre. Îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră și te rugăm să ne spui mai jos câteva lucruri despre tine.

Cine este Diana Chiriac?

Sunt multe moduri în care poți spune ce roluri interpretăm în viața de zi cu zi. Poți întreba oamenii care mă cunosc cine știu ei că e Diana Chiriac pentru ei, în funcție de rolul pe care l-am jucat în viețile lor, într-o interacțiune mai scurtă sau mai lungă. Sau în funcție de ce ai nevoie pentru un context – de un profesor, de un îndrumător, de un prieten sau de altceva. Însă nu poți spune cine este un om. Asta poți să simți. Tu ce simți? Cine ești tu, cine sunt eu și cine suntem noi? 😉

Cum erau taberele atunci când erai tu copil?

Pe când eram copil nu erau atât de multe tabere și activități că acum. Destul de rar auzeam de tabere și în general erau accesibile familiilor cu venituri mai mari. Auzem povești despre tabere și cum cei mici aveau ocazia să facă tot felul de trăznăi amuzante, pe care cred că și le amintesc cu drag și astăzi. Atunci erau alte alternative, mergeai la bunici la țară și acolo aveai atât de multe activități din care învățai și te umpleau de veselie. Sau ieșeai afară, în jurul blocului. Erau mulți copii în bloc și aveai mereu cu cine să te joci. Abia te convingeau părinții sau bunicii să intri în casă. Afară mereu te ocupai cu ceva nou, fie construiai ceva, fie inventai jocuri, aveai parte de mișcare într-un mod foarte natural. Interacțiunea cu ceilalți te ajută să înveți cooperarea, responsabilitatea, muncă în echipă, toleranță, iar în fiecare zi imaginația era provocată prin acea interacțiune.

De ce crezi că ar fi bine ca și părinții să meargă în tabere alături de copii lor?

În primul rând cred că ar ajută să existe echilibru între activități făcute alături de parinți și activități făcute de către copii fără părinți. Poate o tabăra încare cei mici să meargă fără părinți și să învețe independența. Să aibă ocazia să se descopere și să capete încredere în propriile forțe. În plus, părintele va avea parte de o binemeritată pauză, în care își poate relaxa mintea și se poate realinia la sine. Grija constanța pentru copil nu ajută nici părintele, nici copilul. În plus, părințîi au nevoie de timp pentru ei în care să facă lucruri care ii împlinesc personal. Astfel, amândoi se vor reîntâlni cu forțe proaspete, iar părintele poate fi un exemplu care încurajează independența celui mic. 

Taberele alături de copil au alt rol importnat. Cel de a petrece timp de calitate alături de cel mic, timp în care să se creeze o altă conexiune, cea în ceare cei doi sunt prieteni și pornesc într-o aventură împreună. Este o altă trăire, care va ajuta și părintele și copilul. 

Vor fi angrenați în alte activități, va exista relaxare și o abordare mai ludică, mai liberă, dincolo de rutina normală și alergătură care pot obosi toată familia. Va fi că un team building în familie. În prea puține momente ne gândim că putem fi proactivi cu propria viață și cu propria familie. Acela este mediul pe care tu ai capacitatea de a-l construi și acolo demonstrezi cel mai bine spiritul de leadership, care presupune echilibru între dezvoltare împreună și dezvoltare individuală. 

De unde vine pasiunea de a lucra cu copiii?

În primul rând vine din faptul că am fost foarte mult sprijinită în dezvoltarea mea de către sora mea mai mare. Mereu mi-a fost mai ușor să relaționez cu ea pentru că avea un grad mai mare de empatie. Avea abilități în direcția asta și mă înțelegea foarte bine. Înțelegea că suntem diferite și acceptă acest lucru. Mă sprijinea exact pe nevoile mele, prin comunicare deschisă și calmă, fără să mă facă vreodată să mă simt vinovată. Orice încercare prin care treceam ea o făcea prin calm să pară mică. O credeam și îmi era mult mai ușor să rezolv orice. Îmi valida cu înțelegere emoțiile și mi-a dat timp să le integrez. 

De asemenea, bunicul meu a fost un om care a iubit copiii. El mereu ne lasă să venim cu copii acasă. Ne uitam împreună la desene, ne jucăm, iar el ne aducea și gustări, lăsându-ne spațiu să desfășurăm jocurile după bunul plac. Avea totuși grijă să fim echilibrați. Ne lua apărarea când cei din bloc se plângeau de noi că suntem gălăgioși. Uitaseră cum era să fii copil. 

Astfel, mi-am dat seama că cei mici se pot transformă în adulți echilibrați dacă au parte de empatie. Pentru că am primit acest ingredient în copilărie, îl pot da și eu mai departe. Îmi vine natural cumva și am plăcere să învăț despre lumea copiilor, să îi observ și să le ofer dozat ceea ce au nevoie. Au nevoie de prezența că să își poată integra trăirile. În plus, am învățat atâtea de la ei. Dacă ne dăm timp să fim deschiși, să îi ascultăm și să ne jucăm cu ei, vom observă genialitatea lor și faptul că sunt cea mai bună oglindă a noastră, însă o oglindă care ne iubește cu puritate, ceea ce noi uităm de multe ori. 

Ce sfat le-ai oferi profesorilor din învățământul de stat?

În primul rând doresc să îi felicit că au ales această cale – să ne fie profesori. Este o menire transformată în meserie și nu e ușor de dus, mai ales când nu ai parte de sprijinul acela empatic despre care vorbeam mai devreme. Îmi aduc aminte cu drag de profesorii care m-au impactat pozitiv. Ei vor trăi mereu prin ce au insuflat în mine și datorită lor pot da și eu mai departe. Instituțiile sunt tot un fel de familii, însă câteodată se pierde iubirea din sânul familiei, în rutină zilnică, în griji și programe. Cum se poate întâmplă în orice familie. Însă iubirea nu dispare de tot. Ea este în noi. Doar că am acoperit-o cu prea multe griji, poate. Eu tot ce pot să fac este să mă adresez acelei iubiri din profesori, cea care i-a făcut să aleagă acest drum.

Să le spun să aibă încredere că se pot adapta oricăror schimbări. Să se ierte dacă anumite zile nu au ieșit așa cum și-au plănuit și să fie înțelegători cu ei și cu ceilalți. Când vor avea echilibru interior, clasa va simți asta. Copiii vor rezona altfel cu ei. Le va veni natural atât copiiilor, cât și profesorilor să fie mai spontani, să se adapteze fiecărei zile așa cum este, să accepte idei noi și să se joace învățând. Cu cât comunicarea va fi mai deschisă, copiii se simt ascultați și vor da un randament mai bun. Astfel, se vor vedea și abilitățile diferite din fiecare copil și stilurile de învățare specifice. Înțelegem că nu există nevoia că toți să fie la același nivel într-un domeniu și că asimilăm informații în moduri diferite. Fiecare aduce idei originale și contribuie la dinamică grupului. Fiecare are propriul echilibru interior și contribuie la echilibrul exterior. Diversitatea este cea care creează unitatea. În acest mod ne completăm unii pe celialti și formăm armonii. Ca într-o orchestră 🙂 

Leave a Reply